Mrs S

Whatever I do, I do it with style!

vineri, 17 aprilie 2009

Universitatea din Pitesti nu trece de 2 stele


E bine să ştiţi ce calitate are învăţământul superior din Argeş!
Alina Mungiu Pippidi, preşedintele Societăţii Academice Române (SAR) a dat recent publicităţii un raport de evaluare a universităţilor de stat din ţară. Conform raportului, Universitatea de Stat din Piteşti ocupă locul 31 în topul naţional, din 42 de unităţi de învăţământ evaluate, primind 2 stele (pe o scară de la 0 la 4). Raportul a luat în calcul scandalurile de corupţie din fiecare unitate de învăţământ, existenţa nepotismului sau a avansărilor în grad ale profesorilor fără să existe merite în acest sens.

Puncte slabe
Conform raportului SAR, punctele slabe ale Universităţii din Piteşti sunt:
» „Construcţia noului sediu a fost una problematică, presa locală dezvăluind în numeroase rânduri nereguli în desfăşurarea procesului. În prezent există un contract de închiriere între universitate şi firma constructoare, contract care ridică suspiciuni cu privire la valoarea de închiriere, va-loare cu mult sub preţul pieţei. Reprezentarea angajaţilor este de asemenea un punct slab, relaţia conducerii cu sindicatul fiind una tensionată.“
» „Existenţa unui raport negativ al Curţii de Conturi.“

Puncte tari
Conform aceluiaşi raport, punctele tari sunt următoarele:
» „Dotările din cadrul universităţii“
» „Facultatea examinată (n.r. de Mecanică şi Tehnologie) este una dintre cele mai performante.“

Concluzii
În raport se mai arată că:
» „Declaraţiile de avere sunt completate, dar incomplete, dar există transparenţă şi corectitudine administrativă.“
» „La capitolul existenţei «familiilor universitare» se poate constata un număr semnificativ, iar sistemul este unul mai degrabă unul închis în care de regulă la concurs se prezintă doar o persoană.“
» „La capitolul performanţă aca-demică şi ştiinţifică, Universitatea din Piteşti nu stă foarte bine, un singur conducător de doctorat regăsindu-se prin-tre autorii articolelor din raportul de autoevaluare.“
» „Există numeroase nereguli în modul de realizare a unor lucrări de investiţii, cât şi în privinţa atribuirii unor contracte.“
Sursa:ziarul Top

Nu ne putem lauda cu prea multe din cate observam, concluziile sunt uratele, iar Universitatea din Pitesti primeste statutul de inca una, aruncata printre ultimele.
Ei bine, nu stiu daca au observat acesti conducatori ai Universitatii, dar toate astea ne fac rau noua studentilor. Am ales sa ramanem aici, in ciuda Bucurestiului, pentru ca noi chiar am considerat ca putem face scoala si ca nu trebuie sa ne aruncam ca "toti asa crezutii destepti" in Bucuresti. Am vrut sa demonstram ca si aici merge si ca putem concura cu ceilalti. Noi putem ca avem cu ce, ne duce capu, avem profi klumea, dar ce ne facem daca nu ne lasa altii si cu chestii de genu nepotisme si coruptie, ne taie aripile? Si apoi se intreaba de ce pleaca studentii in marele "bucuresti"...

duminică, 12 aprilie 2009

Traditii de Florii



Denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. În vremurile de demult, zeiţa romană Flora era sărbătorită la 28 aprilie prin ramuri înverzite ce simbolizau renaşterea naturii.

În zilele noastre, Floriile simbolizează intrarea Mântuitorului în Ierusalim, călare pe un asin şi întâmpinat cu ramuri bogate şi strigăte de bucurie.
Duminica Floriilor deschide pentru toţi românii ortodocşi ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie cu Înălţarea lui Iisus. Floriile reprezintă o sărbătoare în care elementele creştine şi cele precreştine se îmbină, rezultând tradiţii şi obiceiuri pitoreşti ce oferă un caracter aparte poporului român.

Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa de pe pământ în care a acceptat să fie aclamat ca împărat. Primirea triumfală ce I s-a făcut Domnului Hristos, Care a intrat în Ierusalim ca împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinată de această minune premergătoare. Astfel, toţi cei care se aflau în cetatea Ierusalimului l-au întâmpinat cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!

Obiceiuri în prag de Florii

În Banat şi Transilvania, în ajunul Floriilor, fetele mari aveau obiceiul de a pune oglinda, cu o cămaşă curată, sub un păr altoit, trebuind ca, a doua zi de dimineaţă, răsăritul soarelui să le găsească acolo. Oglinda era folosită apoi în farmecele de dragoste şi sănătate. Aproape de miezul nopţii, fetele tinere fierbeau apă cu busuioc, introducând în fiertură şi canafi de la prapurile folosite la înmormântarea unei fete mari; dimineaţa se spălau cu această apă pe cap ca să aibă „păr frumos şi să strălucească ca firele de la prapuri“, restul de apă fiind turnat la rădăcina unui păr, în speranţa că flăcăii se vor uita la ele tot aşa cum se uită la un păr înflorit.





Gospodinele coc în special plăcinte, pe care le dau de pomană săracilor (Moşii de Florii), ca să nu păţească şi ele cum a păţit mama lui Lazăr, care a murit de dorul plăcintelor, sau ca bogătaşul care n-a vrut să-i dea lui Lazăr cel sărac nici măcar o fărâmitură de pâine de pe masa sa, ca să-şi potolească foamea. Tot acum sunt curăţate şi împodobite cu ramuri de salcâm mormintele, se fac pomeni pentru odihna sufletească a celor care au trecut dincolo.




Vinerea Floriilor face parte din Vinerile scumpe, împreună cu Vinerea Ouălor şi Vinerea Crăciunului, care se ţin cu credinţa că oamenii vor fi feriţi de arsuri.

În ziua de Florii, apicultorii înconjoară stupii cu ramurile de salcie, simbol al fertilităţii şi vegetaţiei de primăvară, iar ţăranii, convinşi de efectul miraculos al acestor muguri, îi îngroapă sub brazdă.

O superstiţie legată de această zi este cea conform căreia se crede că e bine ca în vreme de furtună să se pună pe foc muguri din sălciile de la Florii pentru a împrăştia norii şi grindina, protejând casa şi familia de dezastre.

Superstiţii în jurul sărbătorii Floriilor

• Celui care se împărtăşea la Florii i se împlinea orice dorinţă şi-ar fi pus când se apropia de preot.
• Nu ai voie să te speli pe cap în această zi pentru că vei albi ca pomii; uneori era voie să te speli doar folosind apă descântată.
• Cum e vremea de Florii, aşa va fi şi în prima zi de Paşte.
• Despre urzici există credinţa că înfloresc acum, nemaifiind bune de mâncat (de unde altă denumire a sărbătorii, Nunta Urzicilor).
• Cine nu serbează ziua lui Lazăr se umple de pistrui.
• Vitele mănâncă ramuri de salcie pentru a se înmulţi şi a fi sănătoase tot anul, iar pomii fructiferi sau butucii de vie sunt împodobiţi pentru a da rod bogat şi mănos.
• Acum se aerisesc hainele şi zestrea.
• Această sărbătoarea este şi un prilej de petrecere pentru români, mai ales pentru aceia care poartă nume de flori.
Sursa:revista Lumea satului

miercuri, 8 aprilie 2009

Copilarie pacalita de televizor



Ma gandesc tot mai des la anii copilariei si la cat de frumos am trecut prin ei: papusile Barbie, hainutele croite de mine, jocuri in fata blocului si cursuri de dans. Toti cei care incepem sa ne maturizam, glumim si folosim deja expresia "pe vremea mea...":D:D, care nu este totusi lipsita de sens. Ei bine, ati vazut copiii din zilele noastre? Cum vad ei distractia? Intr-un mod mult mai complicat si mai grav as spune eu: de-a v-ati ascunselea, ratele si vanatorii, mima s-au transformat in jocuri video cu roboti si extraterestrii. Tom si Jerry sau Cozette vin acum de pe alte planete, au puteri supranaturale si capacitatea de a face rau. Cei mici imita tot ce vad, iar toate aceste grozavii le pot influenta mult comportmentul ulterior. Devin agitati, rautaciosi si neintelegatori.



Ar trebui inteles ca un semnal de alarma pentru parinti in primul rand, deoarece televizorul si calculatorul nu pot fi considerate un ajutor la aceasta varsta. Credeti-ma, e mult mai sanatoasa o ora petrecuta afara, cu prieteni reali, decat una in fata televizorului.